Data limită

15   11   2011  

Programul de navigaţie prin satelit Galileo

Europa este în curs de a crea propriul său sistem de navigaţie prin satelit, denumit programul Galileo. Sateliţii din programul Galileo vor fi folosiţi pentru a şti foarte exact unde se află o persoană sau un obiect pe Pământ. Acest program îi va permite Europei să ocupe un loc principal în domeniul tehnologiilor spaţiale. În plus, graţie programului Galileo, accesul la semnalele de navigaţie prin satelit nu va mai depinde de celelalte sisteme, precum sistemul GPS american.

A şti cu exactitate unde se află o persoană sau un obiect, precum un tren sau un vapor, poate fi folositor pentru numeroase lucruri: piloţii avioanelor şi vapoarelor pot fi îndrumaţi astfel încât aceştia să nu se apropie prea mult unii de ceilalţi, şoferii pot fi ajutaţi pentru a ajunge într-un loc necunoscut, pot fi trimise informaţii către reţele de telefonie mobilă astfel încât acestea să funcţioneze corect, poate fi distribuită electricitatea, ambulanţele şi maşinile de pompieri pot fi îndrumate să găsească persoanele care au nevoie de ajutor şi aşa mai departe. De fapt, atât de multe lucruri sunt posibile astăzi graţie semnalelor de navigaţie prin satelit sau pot fi ajutate să funcţioneze mai bine datorită lor!

Programul Galileo va lansa în curând cel puţin 27 de sateliţi care vor forma o constelaţie pe orbita Pământului la mai bine de 20.000 de kilometri distanţă de planeta noastră. Lansarea primilor doi sateliţi în spaţiu va fi realizată cu ajutorul unei rachete şi este prevăzută pentru al treilea trimestru al anului 2011. Unul dintre aceşti sateliţi va purta numele unui copil care locuieşte în Belgia, iar celălalt satelit va purta numele unui copil din Bulgaria. Următorii sateliţi vor purta şi ei numele câte unui copil dintr-un stat membru al Uniunii Europene.

Participă la concurs pentru a lua şi tu parte la această mare aventură!